post

Baia Mare va avea in continuare echipa de liga a II-a

Acum am sosit in Baia Mare si maine am o discutie cu dl. Hotico. Povestea cu mutatul la Sighet e doar o poveste… FC-ul are dreptul de folosinta gratuita a stadionului asa cum nici o alta echipa nu are. Am avut sesiunea de finantare si din pacate FC-ul nu a depus in termen cererea pentru fonduri. Anul viitor stadionul va fi gata, avem banii pentru el si nu trebuie Hotico sau altii sa ne ajute. Ei sa sprijine clubul lor privat , iar noi ii ajutam cand solicita.

Maine vei afla mai multe detalii, dupa discutia pe care o voi avea cu conducerea clubului. In alta ordine de idei, am marit cu 300.000 de euro bugetul la sport pe acest an. Adica cu 40 la suta, ceea ce nu s-a mai intamplat. Dar nu pot sa dau bani fara acte, cei de la club trebuie sa-si faca lectiile din punct de vedere legal.

Eu am toata deschiderea pentru sport, inclusiv pentru fotbal, dar trebuie sa intelegem ca aceste cluburi sunt private, iar fotbalul este o afacere…. Nu pot sa folosesc banii publici oricum. Poate intr-o zi ma ambitionez si asa cum am facut un nou club de handbal care va fi emblematic in scurt timp, asa voi face si cu fotbalul. Un club al orasului, nu privat. Ne mai gandim. Pana atunci sustinem ce avem.

Cuvintele de mai sus ii apartin primarului Catalin Chereches. Acesta i-a raspuns unui tanar suporter al fotbalului baimarean care l-a rugat printr-un mail sa impiedice plecarea echipei locale la Sighetu Marmatiei. Ma incanta faptul ca autoritatile locale nu stau cu mainile in san la solicitarile lui Dan Hotico, principalul finantator al FC Maramures, si se implica mai mult ca oricand in sporturile care altadata au facut din Baia Mare o a doua capitala a sportului romanesc.

Nu stiu voi ce credeti, dar pentru implicarea in sportul baimarean, Catalin Chereches va avea votul meu la urmatoarele alegeri pentru sefia primariei din Baia Mare.