post

FC Baia Mare nu mai e. Ramanem si fara Minaur?

In iulie 2010 am fost nevoit sa asist, fara sa am posibilitatea de a face ceva concret, la desfiintarea echipei FC Baia Mare. Echipa locala de fotbal era in coma de ceva vreme, insa duhul si l-a dat abia vara trecuta. Cand alti suporteri se bucurau pentru reusitele echipelor preferate din sezonul proaspat incheiat, eu eram nevoit sa accept realitatea dura: nu mai aveam pentru cine sa colind stadioanele patriei.

O multime de probleme au cauzat disparitia echipei-simbol a Baii Mari. In anii de dinaintea falimentului, datoriile catre stat, diversi indivizi care au investit in echipa si catre jucatori au crescut vazand cu ochii. Nimeni nu mai avea curajul sa investeasca in FC Baia Mare deoarece devenise o gaura neagra. Toate astea s-au intamplat din cauza conducerilor incompetente care s-au perindat pe la echipa incepand cu anii 2000.

Toate evenimentele de mai sus mi le-am amintit din cauza situatiei dificile cu care se confrunta Minaur, un alt monument de istorie sportiva din orasul meu. Conducatorii impotenti, jucatorii de o valoare indoielnica si autoritatile locale care au inchis ochii au facut ca primul club de handbal din tara sa retrogradeze pentru prima oara in istorie din Liga Nationala de handbal masculin. Azi, Minaur a pierdut la 20 de goluri diferenta confruntarea cu Universitatea Bucovina Suceava – va spune ceva numele echipei moldovene? A insemnat vreodata ceva pentru handbalul romanesc? Cat de rusinos…

Daca nu va fi sustinuta financiar in liga secunda, e foarte posibil ca spectatorii baimareni sa ramana si fara Minaur. Celor mai multi dintre concetatenii mei nu le va pasa. Spun asta pentru ca prea putini au deplans disparitia FC-ului. Insa cu noi, cei care obisnuiam sa asistam vineri sau sambata la victoriile echipei de fotbal iar duminica mergeam in Sala Polivalenta sa cantam pentru Minaur, cum ramane?

Comments

  1. Noi nu contam.si stim bine de ce..suntem prea putini..intr-un oras asa mare,suntem 15 baieti care puneam pasiune adevarata la echipele locale..de am fi acolo 1500 ca in alte orase,atunci am conta cu adevarat…asta e adevarul..si doare…cel mai tare disparitia FC-ului..:( si acum sunt convins ca si Minaur va disparea..pepineria handbalului romanesc,moare…sau a murit deja..vom afla vara asta,o vara la fel de trista…