Ca sa ajung in miezul problemei, trebuie sa va spun ca azi, la ora de italiana, am avut drept invitata speciala o actrita de teatru. Totul trebuie sa fie mai special pentru primirea invitatei noastre. Prin urmare, colegul care a invitat-o si profesoara noastra au cumparat un buchet de garoafe.
Toate bune si frumoase pana aici. Colegul respectiv ajunge sa intre in clasa cu buchetul de garoafe in mana. In acel moment, vocile colegelor s-au unit pentru a exclama:
– Da’ tu garoafe i-ai luat?
Fetelor, stati putin ca n-am inteles. Adica omul face un gest frumos si rupe din banii de merinde pentru a-i cumpara garoafe actritei, iar printesele tot nemultumite sunt? Sunteti in stare sa puneti ramasag cu mine ca majoritatea dintre ele nu au primit nici macar o amarata de garoafa de la baiatul vietii lor (da, ala care nu le baga in seama)? Ca tot a fost ziua lui Valentin…
De fapt, garoafele fix pentru ocazii de genul ăsta există. Mai demult, elevii dădeau “obsesiv” garoafe profesoarelor, cu diverse ocazii. Din cauza asta lumea a ajuns să vadă în a dărui garoafe ceva plictisitor, banal, bun pentru ocazii festive, şi care nu transmite nici o emoţie sinceră. Păi, cam câtă sinceritate să investeşti în a da flori unei actriţe pe care n-o cunoşti!?