Azi a avut loc reunirea la Otelul Galati, liderul ligii 1. Nu vreau sa vorbesc in randurile urmatoare despre sansele galatenilor de a se mentine pe primul loc in returul ce se apropie cu pasi repezi, ci despre entuziasmul suporterilor care s-au prezentat la stadion pentru a-si incuraja favoritii inainte sa dea piept cu pregatirea dificila de iarna.
Precum puteti observa in poza atasata acestui articol, liderul a avut mai multi suporteri prezenti la reunire decat au multe echipe in meciurile din campionat. Intr-un fel, imi displace faptul ca entuziasmul de a sustine echipa locala apare doar dupa ce se simte mirosul performantei, dar nu pot decat sa ma bucur ca se inregistreaza un progres fata de momentul cand am scris ultimul articol in care am criticat prezenta slaba a suporterilor galateni la meciurile de acasa.
Nu pot decat sa-mi exprim admiratia si invidia. De ce sunt invidios? Simt invidie pentru ca mi-as dori enorm sa fiu pielea lor. Sunt niste norocosi. Niste norocosi care sustin o echipa locala de fotbal ce se bate cu sanse mari la cucerirea titlului national. Ultimii norocosi au fost suporterii olteni, cand Universitatea Craiova a devenit campioana nationala in 1991. Stiu ca a mai fost o echipa din provincie ce a mai castigat campionatul intern de fotbal. Personal, consider ca sustinatorii lui CFR Cluj nu intra la socoteala. Spre deosebire de CFR, Otelul Galati a avut si inainte un numar relativ mare de sustinatori, cu toate ca cea mai buna clasare a otelarilor dateaza de prin 1998 – locul 4 la finalul sezonului.
Acum, visul de a deveni campioni nationali pentru prima data in istorie e mare si pare foarte realizabil. Sper doar ca la primele infrangeri inregistrate de Otelul sa nu se goleasca stadionul iar eu sa fiu nevoit sa-mi retrag toate cuvintele frumoase rostite la adresa celor care inca stiu sa pretuiasca o echipa locala de fotbal.
