Stie tot microbistul roman ca actualul sezon de Liga 1 va fi ultimul sezon care isi va trimite campioana direct in grupele Ligii Campionilor. Tinand cont de ceea ce se intampla pe piata transferurilor, tind sa ajung la concluzia ca doar granzii din Bucuresti nu sunt constienti de importanta sezonului 2010/2011.
Lipsa totala de profesionalism si investitii a dus la clasarea unei necunoscute pentru fotbalul european pe locul care asigura prezenta in urmatoarea editie de Liga Campionilor. Amintiti-va ca in vara, echipele bucurestene au transferat doar cantitate, nu si calitate.
Steaua, sub conducerea lui Victor Piturca, a schimbat aproape intregul lot. Mai mult, dupa disputarea a sase etape, Steaua parea ca se intareste si cu transferarea mult mediatizatului lot sosit de la dezintegrata Unirea Urziceni. O alta echipa care a transferat doar din punct de vedere cantitativ este Rapidul. Au fost achizitionati cei mai buni jucatori de la FC Brasov, ceva brazilieni ce au trecut pe la Manchester City, un obez cu nume de ceas si un jucator evadat de la Unirea Urziceni. Despre Dinamo, numai de bine. Nu a cumparat multi jucatori si a decis sa se bazeze pe cei din propria pepiniera. Aceasta decizie nu a impiedicat-o sa incaseze 31 de goluri in 18 etape, cu unul mai putin decat nou-promovata Victoria Branesti.
Rezultatul: Steaua si Dinamo au terminat turul la 10 puncte distanta de Otelul, in timp ce Rapidul a ramas la 9 puncte in urma galatenilor.
Se pare ca pauza de iarna nu o sa aduca mari schimbari in taberele din capitala. Conducatorii celor trei formatii sunt protejati de scutul crizei. Nu par deranjati ca provincia a pus stapanire pe fotbalul romanesc incepand cu anul 2008. Dimpotriva, par obisnuiti sa rateze podiumul din moment ce se mizeaza pe revenirile unor simboluri expirate din punct de vedere valoric. Nicolae Dica la Steaua, Giani Kirita la Dinamo si Daniel Pancu la Rapid.
Daca va reveni cu adevarat in Stefan cel Mare, Kirita este singurul dintre cei mentionati care are locul de titular asigurat. Totusi, nu vad ca Dinamo sa isi rezolve problemele grave din aparare cu sprijinul unui fundas central in varsta de 33 de ani. Kirita are mari sanse sa repete episodul trait de Gica Popescu in 2002 la revenirea in fotbalul romanesc, cand a prins 8 meciuri la Dinamo si a plecat pe usa din dos.
Chiar daca socotelile mele vor fi rasturnate de transferuri spectaculoase realizate de bucuresteni, tot nu vad nicio sansa ca titlul de campioana sa fie mutat din Cluj in capitala. Un jucator valoros si profesionist are nevoie de timp sa se acomodeze cu amatorismul din conducerea celor trei formatii. In acest timp, echipele clasate pe primele trei locuri isi vor disputa in liniste campionatul.