Am o frica mai putin obisnuita

Nu cred ca v-am mai povestit vreodata de ce mi-e mie frica. V-am mai povestit ca ma gandesc cu groaza la ziua in care unchiul meu se va insura, despre cum pot fi agatate fetele la biblioteca, dar niciodata n-am vorbit despre frica.

Mi-e frica sa ma uit in vizorul de la usa apartamentului meu! O spun direct si fara alte menajamente. De fiecare data cand sunt pus in situatia de a deschide cuiva usa incep sa ma agit daca ma uit pe vizor. Inima incepe sa bata mai tare, mai ales daca nu a sunat interfonul sau nu s-a anuntat vreun musafir. Nu stiu de ce. Nu stiu ce bau-bau ma astept sa vad dincolo de usa.

Cand sunt cu restul familiei acasa n-am nicio treaba. Stiu sigur ca se grabesc fratii mei sa deschida usa inaintea tuturor. Lor le place sa primeasca musafiri nepoftiti, mie nu. Problema apare cand sunt singur acasa. Oameni buni, devin nervos de la auzul primei batai in usa. Ce sa mai povestesc cand ma apropii de vizor si o vad pe femeia de servici cu mopul in mana si cu o galeata (am invatat-o prost, caci mereu urca dimineata pana la etajul meu sa-i umplu galeata cu apa).

Am tot stat si m-am gandit, intorcandu-ma cu mintea cu multi ani in urma. Am intrebat-o si pe mama mea, daca nu cumva am avut vreo experienta neplacuta cu vizorul. Stiu eu, posibil sa ma fi speriat un unchi pus pe glume si sa nu-mi mai amintesc. Nimic! Totul e curat. In cazul asta, am tras o singura explicatie logica: m-am uitat la mult prea multe filme de groaza la viata mea.

Am si o frica mai obisnuita, daca pot sa-i spun asa. De serpi. Cu ei se rezolva punand mana pe un topor sau un bolovan. Dupa aceea le cant prohodul.

Acum, ca v-am destainuit cele doua frici ale mele, sunteti rugati sa povestiti in sectiunea dedicata comentariilor despre frica voastra mai putin obisnuita. Eu unul, imi etichetez frica de a ma uita in vizor ca fiind una total anormala. Unde s-a mai auzit de frica de a sta in preajma unui vizor banal?