post

Avancronica Unirea Floresti – FC Maramures

Daca multi va pregatiti de meciurile din Liga Campionilor, eu vin inaintea voastra cu obisnuita avancronica a meciului pe care-l disputa FC Maramures in fiecare saptamana in seria a VI-a din liga 3. Vineri, 26 octombrie, incepand cu orele 14:00, formatia baimareana are meci in deplasare la Unirea Floresti. Partida se va disputa in cadrul etapei cu numarul 14.

In precedenta etapa, FC Maramures a obtinut cele trei puncte puse in jocul de pe teren propriu cu FC Zalau. Prin prisma locului 3 ocupat in aceste clipe, baimarenii mei trebuie sa abordeze cu maxima seriozitate jocul de vineri pentru a evita o distantare in clasament a liderului Seso Iara. Un alt motiv de ambitie ar fi ca in eventualitatea unei victorii, echipa baimareana depaseste la numar de puncte ocupanta locului 2, Unirea Ungheni.

Ultima victorie pe teren propriu a clujenilor din Floresti s-a consumat in etapa 11, victime fiind adversarii de etapa trecuta a baietilor lui Romica Buia. Precum a fost si in meciul de pe “Viorel Mateianu”, salajenii au cedat greu si la Floresti, pierzand la un gol diferenta, scor 1-2. Inaintea confruntarii cu FC Maramures, Unirea Floresti ocupa locul 8 in clasament, avand 17 puncte acumulate.

Partida va fi arbitrata de timisoreanul Tarcea Sorin. Acesta va fi ajutat de la margine de asistentii Parlea Florin si Tranca Ciprian (tot din Timisoara). Obervatorul meciului este un vecin de-al nostru, satmareanul Szilaghi Stefan.