Poate ca este prea repede sa ma framante asemenea dileme. Insa, am cazut pe ganduri din pricina unor evenimente care se apropie cu repeziciune in familia mea. Stiti voi, genul de evenimente cu flori, nuntasi si multa bautura. Ca la romani.
Deseori o studiam cu ochi de vultur pe viitoarea mireasa din familia mea. Posesoare a unui corp de zeita, cu o talie de viespe. Din ce am mai aflat, este si o buna bucatareasa. Il are pe vino-ncoace. In acelasi timp, le-am studiat pe celelalte femei din familie care roiau in jurul viitoarei mirese. Toate maritate, toate cu multe kilograme in plus. “Da-o naibii, in maxim 10 ani bunaciunea asta de mireasa o sa le ajunga din urma pe celelalte?” a fost prima mea dilema. In urma socului suferit, am inceput sa observ tot mai multe femei maritate si supraponderale si traiam cu concluzia ca nu vreau sa-mi pun pirostriile pe cap mai repede de 30 de ani.
Pana vineri dimineata. Atunci s-a petrecut o adevarata minune. in jurul orei 9, a intrat in sala mea de clasa o minunatie de profesoara de latina. Foarte eleganta si distinsa. Cu un copil la gradinita. Sa nu mai vorbesc de aspectul fizic. Mi-a venit sa o strang in brate si sa-i spun ca este speranta mea intr-un viitor mai bun. Un viitor cu o nevasta supla.
