post

Bloggerii baimareni au impartit acelasi autocar cu campionii Romaniei

Am sperat ca primul meci de rugby pe care-l vad sa coincida cu un nou trofeu cucerit de CSM Stiinta Baia Mare. Din pacate, n-a fost asa. Campionii Romaniei au fost nevoiti sa se recunoasca invinsi de o echipa a Timisoarei mult mai in forma si mai conectata la miza partidei, scor 10-32. Cum bine spune si Dan Olteanu, a fost o finala cu un final neasteptat.

Chiar daca trofeul Cupei Romaniei la rugby Rosia Montana Gold Corporation a luat calea Timisoarei, orasul care a cucerit un trofeu la rugby dupa o pauza de 39 de ani, ma bucur ca m-am numarat printre baimarenii care au sustinut-o pe Stiinta in finala de la Alba Iulia. Sunt sigur ca evolutia slaba a rugbistilor nostri a fost un accident, iar trofeul se va intoarce la Baia Mare, acolo unde-i este locul.

Daca cineva imi spunea ca la intoarcere voi imparti acelasi autocar cu campionii Romaniei, ii raspundeam: “Fugi, ba, d-aici. Esti nebun”.

Chiar asa a fost. Pe drum, i-am luat si pe baietii care imbraca tricoul Stiintei. S-a intamplat asta deoarece autocarul lor s-a defectat iar noi am fost oamenii potriviti la locul potrivit. Asadar, cu ajutorul bloggerilor baimareni, campionii nationali au ajuns la timp in centrul orasului, unde erau asteptati de concetatenii nostri pentru a sarbatori performantele realizate de cea mai buna echipa a Maramuresului. Gasiti aici imagini de la sarbatoarea de aseara.

In incheiere, vreau sa le multumesc celor 3 cititori care m-au insotit in drumul spre Alba Iulia: Adrian, Bogdan si Lorand. Baieti, aflati de la mine ca m-am simtit minunat in compania voastra. Sper sa mai repetam aceasta experienta.