Intotdeauna e grozav sa asculti povesti de-ale parintilor tai legate de cei mai frumosi ani din viata lor – anii de liceu. Nu esti sigur intotdeauna de adevarul pataniilor prin care au trecut, dar zambesti involuntar cand iti dai seama ca ai tai parinti au trecut prin situatii asemenatoare cu cele prin care treci si tu.
Hohotele te inunda cand iti spune tatal tau cum a fost prins fumand in curte de catre unul dintre profesori. Sau, cum nu invata nimic tot semestrul iar cu doua zile inainte de teza se inchidea in camera si reusea astfel sa scape de corigenta. Pari socat de-a dreptul sa afli ca si parintii tai fugeau de la orele profesorilor cu chip de “bau-bau”. Uimirea e cu atat mai mare cu cat iti aduci aminte cat te-au certat ai tai pentru multele absente si nota scazuta la purtare.
Ajungi sa te intrebi: ce rost au toate cicalelile si certurile pentru faptele mele nesabuite? Adica, parintii te cearta pentru ispravi de genul celor comise de ei in urma cu 15-20 de ani. Ca iti vor doar binele si sa realizezi ceva in viata asta scurta, stie toata lumea.
Problema e ca de cele mai multe ori realizam prea tarziu. Ai nostri parinti incearca sa ne ambitioneze sa invatam pentru bacalaureat ba cu o masina, ba cu o excursie in diverse locatii exotice. Nu ne dam seama ca pentru noi ar trebui sa o facem, fara sa fim impinsi de la spate de nimeni. Stiu, vorbesc tocmai eu, cel care isi face cruce cu nemiluita cand sta o zi intreaga in bancile liceului. Dar, pana si cel mai batut in cap de soarta trebuie sa realizeze ca suntem pe punctul de a trece la un nou nivel in viata. Asa si eu, promit ca pun mana pe manualele de romana sau istorie… colo prin luna mai. Pana atunci, lasam stresul la o parte si profitam de cele cateva luni ramase din cei mai frumosi ani din viata. Anii de liceu… Credeti-ma, o sa ne fie dor de ei!
