Faceti cunostinta cu Paco, spaima rotilor

S-a intamplat in urma cu 6-7 ani. Nu mai stiu exact, mi se pare ca a trecut o viata de atunci. Imi amintesc ca mergeam spre bunici si inghetam de frig in masina unchiului meu.

Evident, nu am uitat ceea ce a fost mai important. In Ulmeni, un micut orasel din Maramures, unchiul a tras masina pe dreapta. S-a intors cu un catelus. Spunea ca l-a vazut pe marginea drumului, tremurand. L-am invelit cu patura si l-am pus in spate. Nici nu s-a miscat pana cand am ajuns la casa bunicilor.

Azi, acel catelus a ajuns spaima ulitei. De fapt, sa nu mint. E mai degraba spaima rotilor. Are ce are cu aceste dispozitive. Nu conteaza ca e masina, tractor sau caruta, el nevaleste pe poarta si se repede cu coltii asupra rotilor. Cei care trec aproape zilnic pe langa casa bunicilor s-au obisnuit cu meteahna cainelui. Poate de aceea nu a sfarsit prin a fi calcat de vreo masina.

Poate ca va intrebati de ce am facut aceasta incursiune in copilaria mea. Am facut-o sub influenta acelei tampite de legi care permite eutanasierea cainilor. De ce sa-i ucizi? Sunt sigur ca majoritatea dintre noi au cunostinte care locuiesc la casa, undeva departe de aglomeratia si zgomotul specific oraselor. De ce sa nu-i duceti acolo?

Eu asa am facut. Paco (asa-l cheama pe nazdravanul care nu ma lasa sa dorm in noptile pe care le petrec la bunici) era murdar si plin de purici cand l-am cules de pe strazile Ulmeniului. In toti acesti ani, a avut parte de un culcus si de hrana din belsug. Si de stapani foarte iubitori.

Ce s-ar fi intamplat daca unchiul meu nu-l vedea? Sunt sigur ca murea de frig sau de foame. Sau era macelarit. Totusi, nu pot sa-mi imaginez cea mai mare parte din copilarie fara existenta lui. Daca-l lasam in sant, cine dormea in timpul zilei si latra incontinuu pe timp de noapte? Cine mai venea in intampinarea mea atunci cand simteam nevoia sa parasesc orasul pentru o doza de liniste?

Oricat m-as stradui, nu pot sa-i inteleg pe oamenii care doresc eutanasierea cainilor.