Chiar mi-e dor de o deplasare

Ma trezeam cu noaptea in cap. Da, eu, cel care face ca trenul cand trebuie sa se trezeasca dimineata pentru a merge la liceu. Cand era vorba de o deplasare, ridicam capul de pe perna cu cel putin o jumatate de ora inainte sa-mi sune alarma de pe telefon. Stii cum e? Te trezesti cu drag si fredonand pentru ceva ce-ti face placere.

Imi amintesc emotiile de dinaintea imbarcarii in trenul ce avea sa ne poarte in deplasare. Emotiile nu erau legate de bilete, locuri sau alte nimicuri. Aveam emotii teribile in ceea ce priveste cantitatea de alcool necesara unei deplasari. Vorbesc despre intrebarea terifianta: oare ne-a ajunge pana la ora meciului?

Era frumos. Intr-o deplasare ajungi sa-ti cunosti mai bine colegii de peluza. Incepi sa cunosti cu adevarat cu cine ragusesti in zilele de meci. Omul atins de o mare cantitate de bere sau horinca e mai sincer ca niciodata. Chiar daca la un moment dat se ajunge sa nu mai poti purta o discutie normala cu el si ajunge sa doarma pe bancile din gara localitatii respective. Aviz amatorilor!

O deplasare era cu atat mai frumoasa daca FC Baia Mare se intorcea cu minimum un punct acasa. Era un sentiment placut cand te sunau cei ramasi in oras si te intrebau de rezultatul final, iar tu puteai sa le dai o veste mai mult decat minunata.

Imi amintesc de deplasarea de acum doua veri, de pe terenul Universitatii Cluj. Nu eram mai mult de 35-40 de persoane. Cu toate astea, nu ne-am lasat mai prejos de vocile celor cateva sute de clujeni. Ne-am intors acasa fara voci si cu un punct urias smuls de pe terenul formatiei care avea sa promoveze la finalul acelui sezon in Liga 1. Chiar mi-e dor de o deplasare facuta pentru FC Baia Mare…