Cel mai stresat dintre pamanteni se afla printre baimareni. Atentie, pentru confirmarea spuselor din randurile urmatoare aveti nevoie de un cont pe Twitter. Pentru ca asta o sa facem, o sa ne facem ziua mai buna datorita stresului ce-l emana in jur un concetatean de-al meu. Tind sa cred ca de la plictiseala din viata lui a ajuns in postura de a vorbi singur pe o retea de socializare.
Altfel nu-mi explic de ce simte nevoia sa isi impartaseasca intr-un asemenea mod experientele personale. Vorba cuiva, sa nu care cumva sa aveti ghinionul de a fi internat in acelasi salon cu el, ca o sa afle tot Twitterul cand ai scapat o basina. Degeaba te trezesti sa-i spui ca a fost din greseala, e prea tarziu. Tweetul a fost postat cu o rapiditate mai mare decat te-ai basit tu.
Baiatul si-a asumat si angajamentul de meteorolog al Baii Mari. E suficient sa-i dai un follow, ca vei afla daca-i cald sau rece afara, daca ploua sau ninge, fara sa scoti capul pe fereastra. O sa te simti ca intr-un banc cu prosti, cand unul ii spune celuilalt pe messenger ca ploua iar cel din urma iti cere un link ca sa te creada. Cu diferenta ca baiatul trebuie crezut. Pe cuvant!
In conceptia lui, noi trebuie sa stim ca si-a murdarit microfonul de la casti cu Danone. Mai lipseste sa spuna “brb, ma intorc imediat, ca ma suna bunica”.
Ajunge cu prezentarile, ca ma transform intr-un hater. Mai bine sa va fac cunostinta cu @antonmihis. Merita. Ne plangem noi ca mai avem zile proaste dar daca vedeti cacaturile care sunt aproape sa-i provoace tipului un infarct, o sa zambiti. Mai mult ca sigur o sa va vina sa apasati butonul de “follow”.
=))
ce danone ,casa buna mai bine:))
Pingback: Baimarenii se specializeaza in meteorologie | robbie`s blog